UTOPIE
I-am iubit fara drept de apel timp de 6, poate, 7 ani. Am ascultat toata discografia, invatat pe de rost versuri, ordinea si durata pieselor.
Pasiunea a inceput sa se stinga de la HTDAAB. Iar cel mai recent, NLOTH, mi-a parut destul de plat, cu exceptia a vreo 2 piese, afectiv/emotional vorbind. In ceea ce ma priveste, nu m-a atins.
Insa, ca orice mare iubire din viata unui om, si in acest caz - ramane respectul, iar The Joshua Tree (1987) si Rattle and Hum (1988) vor fi intotdeauna albume de capatai.
Implicit, vremurile cand Bono avea atat de multe de exprimat si o facea atat de bine, cand The Edge punea la cale aranjamente muzicale (oricat de desuet ar suna) care sfidau orice conventie si, mai presus de orice, comercialul.
Mesaj social si politic, rock si blues, folk-rock, country, gospel, coveruri si piese absolut originale, o America mai umana decat o percepusem pana atunci si, in concluzie, o Irlanda atat de prolifica (si) muzical.

