Musicalul ”La La Land”, cu Emma Stone și Ryan Gosling, a câștigat marele premiu la Festivalul de Film de la Toronto

Musicalul ”La La Land”, regizat de Damien Chazelle, cu Emma Stone și Ryan Gosling în rolurile principale, a câștigat cea mai importantă distincție a Festivalului de Film de la Toronto - premiul publicului.

Printre prinicipalii concurenți la marele premiu al Festivalului de la Toronto s-au aflat dramele ”Lion”, de Garth Davis, și ”Queen of Katwe”, de Mira Nair, care au primit critici favorabile. 

Se așteaptă ca ”La La Land”, oda adusă orașului Los Angeles, și protagoniștii filmului să fie favoriții sezonului Oscarurilor, după ce cinci pelicule recompensate cu premiul publicului, de-a lungul anilor, la Toronto au primit premii ale Academiei Americane de Film - “Slumdog Millionaire”, “12 Years a Slave”, “The King’s Speech”, “American Beauty” și “Chariots of Fire”.

”La La Land” va avea premiera în cinematografe pe 2 decembrie și este primul film realizat de Chazelle după ”Whiplash” (2014).

Pelicula ”Free Fire”, de Ben Wheatley, cu Brie Larson în rol principal, a primit premiul Midnight Madness, iar Raoul Peck a fost recompensat cu trofeul publicului pentru documentarul ”I Am Not Your Negro”.

În cadrul festivalului au fost acordate și câteva distincții din partea juriului, între care ”Jackie”, de Pablo Larraín, cu Natalie Portman, a fost premiat în programul Platform.

Coproducția ”Kati Kati” (Kenya - Germania), de Mbithi Masya, a primit premiul FIPRESCI, la secțiunea Discovery, în timp ce ”I Am Not Madame Bovary”, de Feng Xiaogang, a fost recompensat de critici la secțiunea Special Presentations, iar ”Old Stone”, de Johnny Ma, a primit trofeul City Of Toronto pentru Best First Canadian Feature.

La ediția din acest an a festivalului, ”Fixeur” al lui Adrian Sitaru a fost selectat în programul Contemporary World Cinema. În această secţiune au fost incluse, în total, 32 de pelicule. Printre acestea s-au aflat ”Death in Sarajevo” (Bosnia şi Herţegovina), de Danis Tanović, care a câştigat Ursul de Argint la Berlinala 2016, şi ”Mister Universo” (Italia), de Tizza Covi şi Rainer Frimmel, care a primit o menţiune specială la Festivalul de Film de la Locarno.

La ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Toronto, scurtmetrajul ”Toate fluviile curg în mare”, de Alexandru Badea, care a fost prezentat în secţiunea Cinéfondation a Festivalului de Film de la Cannes 2016, a fost inclus în programul Short Cuts, al cărui câștigător a fost ”Imago”, de Raymund Ribay Gutierrez.

Peliculele ”Bacalaureat”, pentru care Cristian Mungiu a primit premiul pentru regie la Festivalul de Film de la Cannes 2016, şi ”Sieranevada”, de Cristi Puiu, care a avut premiera tot pe Croazetă, au fost prezentate, alături de filme semnate de Andrzej Wajda, Wim Wenders şi Carlos Saura, în secţiunea Masters a Festivalului de Film de la Toronto (TIFF), care a avut loc în perioada 8 - 18 septembrie.

rock in Bucharest

Sfârşitul lunii iunie şi începutul de iulie au fost marcate de câteva evenimente din zona rock, momente dintre cele mai diverse şi creatoare de probleme de toate tipurile.

Concertul Godsmack (27 iunie)a fost unul dintre cele mai bune din categoria metal la care am asistat de la Ozzy Osbourne, 2010, încoace. Sunet, forţă, prezenţă, toboşar… Public. După ce am rulat cu 1000hp, a venit – seara imediat următoare – rândul lui Slash, acompaniat de Myles Kennedy & The Conspirators. Nu am putut să nu remarc faptul că unul dintre chitariştii mei preferaţi nu prea a avut chef de cântat, că media de vârstă a publicului era mult mai scăzută decât în seara precedentă şi nici gafa lui Slash din timpul bisului “Paradise City” (o intrare nefericită a chitarei după prima strofă), ceea ce nu l-a făcut decât să arate că e om.

Cândva un loc al marilor întâlniri muzicale, Romexpo a devenit zilele acestea cuvântul cel mai prezent pe buzele amatorilor de rock.

Festivalul I Am the Rocker, ediţia pilot, care trebuia sã aibă loc aici s-a anulat din motive ce ţin de producţie, spun organizatorii. Gurile rele din târg spun că numărul biletelor vândute a fost prea mic, astfel, neacoperind partea de buget care s-ar fi dedus din acestea.

Un alt eveniment care a avut loc în partea de nord a oraşului a fost concertul Judas Priest – la 1 iulie. Muzical vorbind, concertul a ieşit bine, la fel şi cel al trupei germane Helloween, care a deschis pentru britanici. În ceea ce priveşte organizarea tonetelor pentru jetoane şi bere, a fost o problemă, au spus cei mai însetaţi dintre spectatori.

Oricum ar fi, partea bună din toată nebunia care poartă în România numele pretenţios de industrie – organizare de evenimente – este că nu ne plictisim.

Godsmack. 1.000 de cai putere, la Bucureşti

Cu 1.000 de cai putere, trupa Godsmack a susţinut cel mai bun concert rock al anului şi, dacă-mi este permis, unul dintre cele mai bune din toate timpurile, pe plaiuri româneşti.

Arenele Romane. Bucureşti. 27 iunie 2015
Ultimul concert Godsmack din turneul european 2015.
Primul concert al trupei americane în Capitală.
Aproximativ 4.500 de spectatori.
Cu o echipă de sunetişi amplasată în cortul dedicat, dar şi pe scenă, muzica a sunat şi răsunat bine. Încălzirea - dacă i se poate spune aşa - a fost făcută de trupa autohtonă Dirty Shirt, o combinaţie pe gustul unora / etno black metal / şi de grupul condus de Mike Terrana - toboşar recunoscut internaţional, dar care nu a arătat mare lucru pe scena de la Bucureşti.
Long story short... introducerea Godsmack în scenă a fost făcută de ”For Those About To Rock (We Salute You)”, iar concertul americanilor a început cu piesa care dă şi titlul celui mai recent album, ”1000hp”.
Pogo şi mosh-pit. Am participat din imediata apropiere. Cetăţeni turmentaţi, care nu mai ştiau pe ce lume sunt (din categoria ”frate, n-am înţeles nimic din concertul ăsta!”), domnişoare pe jumătate dezbrăcate, fani care au fredonat toate versurile, care nu au ratat nicio bătaie a lui Shannon Larkin - toţi au rămas cu aceeaşi senzaţie. de bine.
”Batalla de los tambores” a fost ”mai bună decât aia de pe YouTube”... Sully Erna şi mai-sus-numitul Shannon au trecut de la compoziţii Neil Peart, AC/DC şi Queen, la Led Zeppelin şi Aerosmith.
După o oră şi 45 de minute, au promis că se întorc. Sper. Şi mai trag speranţă ca următorul să fie cel puţin la fel de bun.


Anul naşterii: 1995
Albume: "Godsmack" (1998), "Awake" (2000), "Faceless" (2003), "IV" (2006), "The Oracle" (2010) şi "1000hp" (2014)
Trupa: Sully Erna (voce, chitară), Tony Rombola (chitară, voce), Robbie Merrill (bas) şi Shannon Larkin (tobe)

Albume home made

articol publicat @ BeWhere.ro 
Nu este vorba despre posibilități. Este vorba despre rockul - stare de spirit. Artiști de renume au

înregistrat albume nu în studiouri, ci acasă, în case închiriate ori în garaje.

Nume precum The Rolling Stones, Bruce Springsteen și The White Stripes se numără printre cele care au ales sau au fost nevoite de împrejurări să aleagă a fi nonconformiste în ceea ce privește înregistrarea materialelor muzicale.

Am ales cinci albume rock care s-au dovedit cu adevărat reușite.

În 1972, nărăvașii The Rolling Stones, aveau să lanseze dublul album Exile On Main St. Materialul a fost scris pe parcursul a trei ani (1969 – 1971), iar problemele care au dus la împărțirea înregistrărilor de studio din Marea Britanie și Los Angeles și cele din casa Stargroves (UK) a lui Jagger și vila Nellcôte (Coasta de Azur) a lui Richards au apărut din cauza tracklistului. Piesele Brown Sugar și Wild Horses erau menite să apară pe acest album, însă trupa a fost forțată la momentul respectiv să le introduce pe Sticky Fingers. Contractul cu managementul a fost închis și Exile On Main St. a apărut după trei ani de muncă.

Zece ani mai târziu, albumul „de dormitor” al lui Bruce Springsteen avea să devină unul dintre cele mai apreciate din discografia acestuia. Nebraska, brut și întunecat. Springsteen a înregistrat – la 3 ianuarie 1982 – cele zece piese în dormitorul casei sale din New Jersey. A urmat (să facă) istorie.

Pretty good job for a home recording, albumul De Stijl (2000) semnat The White Stripes – al doilea al duoului, a fost „asamblat” în sufrageria cuplului. Materialul discografic a luat numele curentului artistic olandez – De Stijl – al cărui admirator era la acea vreme Jack White.

De cealaltă parte, un alt duo celebru – The Black Keys – a înregistrat al treilea album într-o fostă fabrică de cauciucuri din orașul natal, Akron, în 2004. Rubber Factory, care a prins viață în aproximativ cinci luni, s-a remarcat, printre altele, prin piesele When the Light Go Out și Girl is On My Mind.

În anul 2010, Dave Grohl avea să-și cheme colegii Foo Fighters în garajul lui din Encino, California, pentru o sesiune de înregistrări integral analog. Ce a ieșit? În aprilie 2011, albumul Wasting Light, cu extrase de referință pentru trupă, ca: These Days, Walk, I Should Have Known sau Rope.

„Există poezie în a fi o trupă care cântă pe Wembley sold out, dar face un album în garaj. De ce să mergem la cel mai scump studio cu cel mai mare producător și să folosim cel mai tare echipament? Unde e rock n roll-ul în asta?!” – Dave Grohl