Hamburg fara perdea

Aprilie 2006. Avionul ceh începe să aterizeze printr-un gros şi negru strat de nori, încep să se vadă “morile” de vânt, multe canale ale Elbei şi multe, foarte multe case.

În sfârsit, cu picioarele pe pământ! Şi nu oriunde: în cea mai nordică parte a Europei, în care am ajuns vreodată.

“Hamburg fără perdea” - o figură de stil, însă bazată pe fapte reale. Aici nu se purtau...

Vremea nu a fost foarte prietenoasă, din 3 săptămâni doar 4-5 zile au fost însorite, însă o atmosferă atât de relaxată, atât de normală, fără prea mult zgomot, te făcea să nu-ţi doreşti să mai pleci de acolo.

Hamburgul - cu case, majoritatea din cărămidă roşie, cu clădiri nu mai înalte de cinci etaje, cu o superbă arhitectură, cu muzee, monumente, grădini, parcuri şi cafenele. Era plăcut să nu vezi la semafor mai mult de opt maşini oprite, să nu auzi vreun claxon, să vezi oameni mergând pe biciclete (principalul mijloc de transport în afară de cel în comun) sau, atât de civilizat, în metrou (U Bahn – metroul lor de suprafaţă), deşi berea era omniprezentă.

Zona centrală, reprezentată de Rathaus (Primăria), cu o superbă piaţă, loc de întâlnire pentru tineri, adulţi, vârstnici, este legată strâns de principala zonă comercială, cu magazine (şi de lux), segmentată puternic de canalele Elbei, navigabile aproape în totalitate. În orice colţ al Hamburgului te-ai fi aflat, zilnic, pe canale, se găseau caiacuri, vaporaşe sau bărcuţe cu pânze, plutind lin pe luciul apei. Însă cea mai impresionantă zonă este Portul. Cel mai bine se vede de sus, din staţia de metrou Landungsbrücken sau de pe podul ce o uneşte cu acesta. O mulţime de vaporaşe, iahturi, barci, vapoare de mare tonaj, ancorate şi acostate pe malurile Elbei.

Viaţa culturală a oraşului - foarte activă: multe afişe anunţau concerte (de la Eric Clapton la Tracy Chapman şi Michael Flatley, Korn sau Billy Idol), evenimente teatrale şi din cadrul muzeelor, expoziţii. Cele mai interesante şi impresionante – Rodin (sculptură) şi expoziţia de fotografie (de la Haus der Photographie) completată de secvenţe filmice - Charlie Chaplin. Pe lângă Muzeul de Artă (Kunsthalle), unde am putut vedea de aproape şi pe îndelete opere ale lui Rembrandt, Manet, Monet, Cezanne sau Edvard Munch, am avut surpiza să găsesc un muzeu privat, Stein Zeiten, mineralogie şi fosile (fiind primul vizitator al unui cap de dinozaur abia adus în patrimoniul lor).

În Hamburg nu trebuie ratate nici Gradinile Zoologică şi Botanică, cartierul St. Pauli cu faimosul Reeperbahn (omologul Cartierului Roşu din Amsterdam), plimbarea prin pasajul de sub Elba, care face legătura între cele două maluri, Flomarkt-ul (târg de vechituri, ce se desfăşoară săptămânal) sau Fishmarkt-ul (singura piaţă hamburgheză) în fiecare duminică, o piaţă foarte pitorească şi aglomerată, unde se găseşte absolut orice. Dacă ai noroc poţi prinde şi un Hamburger Dom - parc de distracţii organizat la fiecare 3 luni. La fel, merită făcută o plimbare prin Stadtpark, unul dintre cele mai mari parcuri ale oraşului, unde se găseşte şi Planetarium-ul şi unde se organizează concerte în aer liber, de-a lungul plajei Elbei sau prin Planten un' Blomen (parc cu alură de grădină, unde, în fiecare seară de vară, municipalitatea lor organizează “jocuri de lumini şi apă”).

Am întâlnit oameni foarte binevoitori, săritori şi mai ales amabili, de la vânzători până la simpli trecători care-ţi dădeau indicaţii preţioase cu zâmbetul pe buze.

Producatorii

Filmul „The Producers”, după un scenariu original al lui Mel Brooks, aflat acum la o a doua ecranizare (regia semnată de Susan Stroman – la fel şi coregrafia, deţinătoare a unui premiu Tony), pune pe afiş nume mari precum Nathan Lane, Mattew Broderick, Uma Thurman, Will Ferrell. Este un musical reușit, comic, transmiţând acel suflu al anilor 50-60, reînvie imaginea acelor ani, a musicalului, un gen pe care americanii l-au „implemetat” şi dezvoltat cu succes. Aş putea spune, chiar, singurul în care au excelat cu adevărat.
O poveste inedită, a unui producător de teatru şi film, care, impreună cu contabilul delegat să-i facă actele, ajunge la concluzia ca un „fiasco” aduce mai mulţi bani decât un „hit”. Aşadar, contabilul se apucă de producţie de teatru, şi nu oriunde, ci pe Broadway. 

Împreună aleg dintr-un număr destul de mare de piese pe cea mai slabă dintre acestea - „Springtime for Hitler”, scrisă de un fanatic nazist, la fel aleg şi cel mai dezastruos regizor si o distribuţie aşijderea. Reţeta perfectă pentru un bluf, un insucces. Însă lucrurile iau o întorsătură nu tocmai aşteptată, deoarece viziunea regizorului (piesei din film) nu este întocmai cu cea propusă de autor. Piesa devine o parodie la adresa celui de-al treilea Reich, si a lui Hitler implicit, şi are un succes răsunător.

În varianta originală a filmului, regizat de înşuşi Mel Brooks, piesele muzicale sunt mai puţin predominante, iar umorul de limbaj şi situaţie este pregnant, cu replici de genul: „Heil, baby!”, sau „One and one is two, two and two is four, I’m feeling so bad ‘cause I’m losing the war!”. Aici avem un contabil, interpretat de Gene Wilder, cunoscut comic al cinematografului, şi un incredibil şi talentat Hitler (interpretat de Dick Shawn). Muzica îmbină stilul anilor 60 cu cel clasic. Parodia apare la tot pasul, şi surprinde toate aspectele vieţii showbizz’ului vremii, într-o manieră aparte, comică, dar şi uşor dramatică.

Povestea se termină într-o nota optimistă, deşi cei doi ajung la puşcărie, pentru ca au sabotat (în prima variantă a filmului) rularea piesei în acel teatru (sperând că va fi şansa lor de a rămâne cu banii), sau, în a doua variantă, pentru că au înşelat fiscul. Aflaţi la Sing Sing, înfiinţează o trupă de dans şi teatru şi pun pe rol o altă piesă cu care speră să surpindă plăcut audienţa.

În 2001, aceeaşi Susan Stroman împreună cu ilustrul Mel Brooks, realizează în calitate de coregraf, documentarul – musical „Recording 'The Producers': A Musical Romp with Mel Brooks”.

În concluzie, The Producers (2005) este un remake ce merită văzut, vă va surpinde plăcut, mai ales în acest al III-lea mileniu zbuciumat, un film care pune nişte semne de întrebare, plin de umor şi muzică, cu o coregrafie excepţională, fără cusur, un succes pe măsura reţetei.

www.producersonbroadway.com

www.imdb.com