Albume home made

articol publicat @ BeWhere.ro 
Nu este vorba despre posibilități. Este vorba despre rockul - stare de spirit. Artiști de renume au

înregistrat albume nu în studiouri, ci acasă, în case închiriate ori în garaje.

Nume precum The Rolling Stones, Bruce Springsteen și The White Stripes se numără printre cele care au ales sau au fost nevoite de împrejurări să aleagă a fi nonconformiste în ceea ce privește înregistrarea materialelor muzicale.

Am ales cinci albume rock care s-au dovedit cu adevărat reușite.

În 1972, nărăvașii The Rolling Stones, aveau să lanseze dublul album Exile On Main St. Materialul a fost scris pe parcursul a trei ani (1969 – 1971), iar problemele care au dus la împărțirea înregistrărilor de studio din Marea Britanie și Los Angeles și cele din casa Stargroves (UK) a lui Jagger și vila Nellcôte (Coasta de Azur) a lui Richards au apărut din cauza tracklistului. Piesele Brown Sugar și Wild Horses erau menite să apară pe acest album, însă trupa a fost forțată la momentul respectiv să le introduce pe Sticky Fingers. Contractul cu managementul a fost închis și Exile On Main St. a apărut după trei ani de muncă.

Zece ani mai târziu, albumul „de dormitor” al lui Bruce Springsteen avea să devină unul dintre cele mai apreciate din discografia acestuia. Nebraska, brut și întunecat. Springsteen a înregistrat – la 3 ianuarie 1982 – cele zece piese în dormitorul casei sale din New Jersey. A urmat (să facă) istorie.

Pretty good job for a home recording, albumul De Stijl (2000) semnat The White Stripes – al doilea al duoului, a fost „asamblat” în sufrageria cuplului. Materialul discografic a luat numele curentului artistic olandez – De Stijl – al cărui admirator era la acea vreme Jack White.

De cealaltă parte, un alt duo celebru – The Black Keys – a înregistrat al treilea album într-o fostă fabrică de cauciucuri din orașul natal, Akron, în 2004. Rubber Factory, care a prins viață în aproximativ cinci luni, s-a remarcat, printre altele, prin piesele When the Light Go Out și Girl is On My Mind.

În anul 2010, Dave Grohl avea să-și cheme colegii Foo Fighters în garajul lui din Encino, California, pentru o sesiune de înregistrări integral analog. Ce a ieșit? În aprilie 2011, albumul Wasting Light, cu extrase de referință pentru trupă, ca: These Days, Walk, I Should Have Known sau Rope.

„Există poezie în a fi o trupă care cântă pe Wembley sold out, dar face un album în garaj. De ce să mergem la cel mai scump studio cu cel mai mare producător și să folosim cel mai tare echipament? Unde e rock n roll-ul în asta?!” – Dave Grohl 

Godsmack, Slash ori Hiromi? Robbie sau BLS?

La începutul sezonului cald, asta se întâmpla undeva prin luna mai, am întocmit o listă cu evenimentele muzicale la care îmi doresc să particip vara asta. În București. Planul nu este foarte mare, dar e destul de solicitant.
În luna iunie, mi-am zis că nu trebuie ratate concerte Godsmack, Slash feat. Miles Kennedy and The Conspirators Army și nici Hiromi: The Trio Project.
Dacă ultimele două colaborări/proiecte muzicale ar fi, pentru mine, la a doua vizionare, primul este o premieră și pentru țară. Unele voci ar spune că Toto este, de asemenea, un concert de neratat. Dacă nu ar fi fost programat în aceeași zi cu Godsmack și dacă asta s-ar fi întâmplat acum zece ani, ar fi fost și pentru mine. Altfel, aleg varianta metal a serii de 27 iunie. 
Slash feat. Miles Kennedy and The Conspirators Army concertează tot la Arenele Romane, o zi mai târziu. La 28 iunie. 
Pianista japoneză Hiromi Uehara, basistul Anthony Jackson și bateristul Simon Phillips vin la Sala Radio, în seara de 30 iunie. După formidabila reprezentație a celor trei din 2012, cu siguranță și aceasta se va ridica la nivel. 


Pentru luna iulie, situația este ceva mai diversă, ca să spun așa. La începutul lunii, chiar în prima zi, de fapt, revine Judas Priest - pentru mine ar fi o premieră, motiv pentru care vreau să mă prezint la Romexpo. 

17 iulie este ziua Robbie Williams - în Piața Constituției. Cum spuneam prin luna februarie în BeWhere: Este showman-ul total, cu o atitudine ce dezarmează, cu o voce care nu l-a părăsit (încă), însoțit în ultimii anii de producții grandioase, de muzicieni aleși pe sprânceană, de un grup de dansatoare de invidiat. Deci, trebuie văzut.

La Sala Palatului vine o interpretă aflată pe val, o voce impresionantă: Beth Hart. Șase zile mai târziu, revedem (cu siguranță) Black Label Society la Arenele Romane.

Așadar, vara lui 2015 arată bine. Mai bine decât ultimele două. Cel puțin, muzical vorbind.