În luna octombrie a anului 2012, publicam în revista
BeWhere! un interviu - realizat cu ajutorul celor de la Twin Arts - care-l avea
ca protagonist pe legendarul baterist Simon Phillips.
Ocazia? Primul concert Hiromi Uehara în formulă trio, la
București. Pentru că la 30 iunie 2015, cei trei (Hiromi Uehara - pian, Anthony
Jackson - bas, și Simon Phillips - tobe) revin la București, găsesc că este
nimerită o reluare a discuției.
Ai cântat deopotrivă rock, de la hard la metal, pop, jazz,
care este stilul cel mai apropiat de tine ca baterist, dar ca iubitor de
muzică?
Este important să spun că am crescut cântând Dixieland, aşa cum au făcut cei
mai mulţi toboşari de la începutul anilor '60 în Marea Britanie, aşa că se
poate spune că rădăcinile mele sunt în jazz. Tradiţionalul ritm swing este
primul pe care am învăţat să-l bat. Obişnuiam să cânt odată cu discurile big
bandurilor swing şi până la pop. În acest fel am început să pot cânta un larg
spectru de stiluri muzicale.
Cum poţi descrie stilul tău ca baterist?
Este o întrebare grea. Pete Townshend ar spune că are un fel de anarhie în el.
Singurul lucru pe care pot să-l spun este că am un sound aparte şi nu contează
ce gen muzical cânt, se pare că găsesc un mod de a-l face să sune unic.
Cum a evoluat colaborarea cu Hiromi Uehara şi Anthony
Jackson?
Grupul este împreună de doi ani, însă concertăm de un an şi ceva. Cum toţi
suntem mari ascultători ne-am dezvoltat foarte repede şi am găsit un stil unic
care se schimbă de fiecare dată când cântăm. Suntem muzicieni deschişi, astfel
ne putem schimba şi dezvolta muzica foarte rapid şi fluent.
În ce fel e diferită muzică pe care o faci cu Hiromi de cea
pe care ai făcut-o cu Philippe Saisse and Pino Palladino? Din înregistrările
live cu Hiromi:The Trio Project se vede foarte limpede că există o reală chimie
şi o bucurie intensă de a cânta împreună. Se întâmplă la fiecare concert?
Sunt două elemente care fac acest grup diferit: Unu - este un trio, ceea ce ne
lasă foarte mult spaţiu de manevră şi ne permite multe opţiuni. Doi - cântăm
acustic, astfel că dinamica e extrem de importantă şi e o provocare să cânt pe
un set de tobe atât de mare cum este al meu şi să nu „înec” sunetul unui grand
piano care se află pe aceeaşi scenă cu mine. Aş spune chiar că acest trio este
cea mai mare provocare a mea de până acum, răsplata muzicală fiind enormă.
Dintre toboşarii tuturor timpurilor, care crezi că a avut
cea mai mare influenţă în muzică? Care este preferatul tău?
Este o întrebare dificilă, având în vedere că sunt foarte mulţi instrumentişti
incredibili. Şi acum şi în trecut. Principalele mele influenţe vin de la Buddy
Rich, Grady Tate, Louie Bellson, Tony Williams, Billy Cobham, Steve Gadd, Ian
Paice, Tommy Aldridge, Bernard Purdie - ca să numesc câţiva. Şi chiar sunt
câţiva. Vreau să punctez faptul că nu am fost influenţat în muzică doar de
toboşari. Vorbesc despre muzicieni ca: John McLaughlin, Chick Corea, Stanley
Clarke, Freddie Hubbard, Miles Davis, Mike Stern, Jeff Beck, Herbie Hancock,
Ron Carter, Wayne Shorter. Apoi sunt grupuri precum Chicago, Yes, Jethro Tull
etc.
A fost dificil să-l înlocuieşti pe Jeff Porcaro, bateristul
trupei Toto? Cum te-au primit fanii trupei?
Depinde ce înţelegi prin dificil. Să cânţi bine e greu în orice stil muzical,
problema este să o faci să pară uşor. Din punct de vedere tehnic, piesele Toto
sunt o provocare, dar nu sunt dificile. Nu încerc să copiez felul în care un
alt baterist le-a cântat. Am ascultat cu atenţie piesele lor (cele pe care
trebuia să le cântăm în turneul din 1992) şi le-am interpretat în felul meu. În
ceea ce priveşte acceptarea mea de către fanii Toto e o altă poveste. În
general cred că s-au acomodat destul de repede pentru că erau pur şi simplu
bucuroşi că trupa merge mai departe după moartea lui Jeff. Sunt douăzeci de ani
de când cânt cu ei şi mi-am dăruit o bună bucată din viaţă formaţiei.
Ce sentimente te încearcă când te gândeşti la o înregistrare
ca Sin After Sin a trupei Judas Priest? Dacă s-ar ivi ocazia, ai mai cânta cu
ei?
M-am simţit foarte bine cântând pe acel disc, ca de altfel pe toate discurile
pe care am apărut. La acel moment nu bănuiam că discul va deveni unul clasic,
un simbol pentru numeroase trupe tinere de heavy metal. Mă amuză când tineri
baterişti vin la mine şi îmi spun cât de mult i-a influenţat acel disc. Acelaşi
lucru e valabil şi pentru albumul lui Michael Schenker din 1980. În altă ordine
de idei, mi-ar plăcea cu siguranţă să mai cânt cu Judas Priest dacă o astfel de
oportunitate ar apărea.
Mai ai timp pentru curse de maşini?
Din păcate. nu. O altă problemă e că locuiesc în L.A., care nu e tocmai o Mecca
a curselor de maşini. E mult mai uşor în Europa şi îmi lipseşte chestia asta.
Spuneai într-un interviu că foarte mulţi baterişti talentaţi
sunt lipsiţi de muzicalitate şi de bucuria de a cânta, împingând totul la
extrem în ceea ce cântă. Totuşi, dacă muzică pe care o cânta chiar este
agresivă, cum ar putea tinerii baterişti să adauge un pic de groove în
interpretarea lor?
Orice gen muzical poate avea un groove puternic şi sunt convins că un
producător competent ar face că totul să sune mult mai bine. Întrebarea e:
tinerilor muzicieni le pasă de aceste lucruri? Probabil că nu, aşa că discuţia
n-are rost. În orice caz, dacă aş fi chemat să produc una dintre aceste trupe
garantez că rezultatul ar fi o muzică cu mult groove şi emoţie, fără să-şi
piardă din agresivitate. Ca să vă faceţi o idee, ascultaţi Planet X – Moonbabies!!!
Cum se împacă latura artistică cu cea tehnică, de producător?
Sunt mereu conectate. Chiar acum în Kiev, răspunzând la acest interviu şi
pregătindu-mă de concertul cu Hiromi şi Jackson, îmi dau seama că n-am mai
repetat la tobe de două săptămâni. Ghici de ce? Pentru că am mixat şi
masterizat un concert live al PSP (Phillipe, Saisse, Palladino). Mi-ar fi
plăcut să mai am timp să exersez, se pare însă că asta mi-e norma zilele astea.
Născut în 1957, Simon Phillips este unul dintre cei mai
importanţi baterişti englezi. Numele lui este legat de Toto, The Who, Judas
Priest, Gary Moore sau Mike Oldfield. Bate cu beţe care-i poartă semnătura
tobe Tama şi cinele Zildjian.
